În afară de această afacere, în care a primit un ajutor consistent de la statul român, niciodată returnat, majoritatea proiectelor antreprenoriale iniÂțiate de Dinu Patriciu au fost sortite eșecului.
Ieri, Dinu Patriciu a murit într-un spital din Londra, cel mai probabil din cauza unei infecții după transplantul de ficat. Rupsese majoritatea legăturilor cu cei din țară și cu foștii colegi, de la un om cu o expunere media considerabilă transformându-se într-unul cu o prezență extrem de discretă. Insuccesul din ultimii ani înregistrat cu afacerile pornite după Rompetrol, dar și problemele de sănătate sunt doar câteva dintre explicații.
Cine a fost însă Dan Costache Patriciu și cum a ajuns să conducă cea mai râvnită rafinărie din România? Înainte de 1989, era cadru didactic în cadrul Institutului de Arhitectură Ion Mincu din București. „Am terminat pe locul doi la facultate pentru că la examenele teoretice aveam note proaste, dar la proiectare le aveam pe cele mai bune. În afaceri am intrat în anul doi de facultate când am început să dau meditații și să fac tot felul de lucrări prin fondul plastic. Apoi am început să particip și să câștig tot felul de concursuri de specialitate”, spunea PaÂtriciu în 2009, într-un interviu acordat ZF.
Revoluția îl prinde în Abu Dhabi, hotărât să nu se mai întoarcă în România. EveniÂmenÂtele din ”89 îl conving să vină acasă. „Voi, tinerii, sunteți mai dezamăgiți de ce s-a întâmplat în decembrie 1989, dar eu tropăiam de fericire”, spunea atunci Patriciu.
Prima firmă privată din România
În 1990, cu 2.000 de dolari și cu 10-12 arhitecți, Patriciu pune pe picioare prima firmă privată din România, cu numărul de înreÂgistrare 00000001: un birou de arhitectură numit Alpha Construcții și Investiții.
În arhitectură face primul milion de dolari. După ce le faci și pe restul de zece totuș merge mai ușor, pentru că e reală sintagma „ban la ban trage”, avea să afirme omul de afaceri într-un interviu.
Anul trecut, Alpha Construcții mai făcea afaceri de 13.400 de euro și avea pierderi de 0,3 milioane de euro.
Potrivit Ziarului Financiar, primul contact cu Rompetrol, care era un braț de servicii român pentru industria peÂtroÂlieră internațională, a fost în 1998 prin interÂmeÂdiul Fondului de Investiții Romania and MolÂdova Direct Fund. Acest vehicul a fost pus pe picioare alături de americanul Phil StephenÂson și a ajuns să aibă participații la mai multe comÂpanii printre care Sanex Cluj (plăci ceraÂmice), First Logistic Distribution, dar și Rompetrol.
Cine era Phil Stephenson?
Potrivit informațiilor disponibile, StephenÂson este absolvent de drept la Harvard. Timp de 18 luni, în mandatului lui George Bush la Casa Albă, ocupă funcția de președinte al biroului de Afaceri Internaționale din cadrul Trezoreriei americane, având astfel o privire de ansamblu la tot ce se petrecea în Europa de Est.
În anii ”90, folosindu-se de conexiunile politice pune pe picioare un fond de investiții. Mai mulți investitori internaționali, dar și personalități precum ambasadorul SUA în Germania pun bani în acest fond de investiții. În 1997 Stephenson și Patriciu se întâlnesc, omul de afaceri român devenind partener în fondul de investiții început de Phil Stephenson.
„Întâlnirea mea cu Phil a avut loc la Washington în 1997. Mă întâlneam cu un prieten care de altfel ne-a și făcut cunoștință Richard Burt, ambasador în Germania al SUA și apoi copreședinte al unei asocialții România-America. El mi-a zis hai să-ți prezint pe unul care-i la fel ca tine, întreprinzător. Am început să stăm de vorbă, ne-am cunoscut, ne-am plăcut, ne-am luat și ne-am dus prin lume să strânÂgem bani. Urmăream să strângem cât mai mulți bani. Dacă nu era criza din Rusia, terminam cu 100 mil. $, ceea ce era enorm pentru România atunci. Și 30 mil. $ cât am strâns era ceva”, spunea Patriciu în 2009.
„Era sânge pe străzi în acei ani”, spunea Stephenson la mijlocul anilor ”90, „dar era o oportunitate peste tot, dacă aveai stomacul suficient de tare”, scria în 2005 Washington Post, citându-l pe american.
Primul pas a fost achiziția rafinăriei Vega, o unitate de procesare mică, apoi a urmat compania de servicii petroliere Petros, iar apoi a urmat Petromidia.
Petromidia, cea mai strategic plasată rafinărie din România, a fost cumpărată de Patriciu în 2001 de la statul român reprezentat de FPS cu circa 50 mil. $ și era obligat la investiții de circa 200 de mil. $.
Cel mai mare ajutor pe care Patriciu îl primește de la statul român vine însă în 2003, când Adrian Năstase, Mihai Tănăsescu și Dan Ioan Popescu au semnat ordonanța prin care Petromidia, deținută de Dinu Patriciu, a primit facilitatea de a-și transforma datoriile istorice (571 mil. euro la acea vreme) în obligațiuni pe șapte ani. Obligațiunile erau convertibile, iar Guvernul i-a lăsat emitentului dreptul de a decide dacă la scadență plătește banii sau convertește obligațiunile în acțiuni.
„O rafinărie nu este decât o inimă care trebuie să pompeze sânge, dar trebuie să aibă organism. Una dintre cele mai proaste idei a fost crearea Petromului în 1997. Rafinăriile fără stații de distribuție nu există. Petromidia, deși cea mai mare dintre rafinăriile românești, a fost lăsată de izbeliște. Petromidia avea 11 stații amărâte de distribuție, iar astăzi sunt peste 700. În primul an am construit vreo 20, apoi 30. Investiția se recupera imediat prin câștigurile suplimentare. Am început încă din 2001 să trecem granițele”, mai spunea Patriciu în 2009.
Exitul
În timpul în care frâiele Rompetrol au fost deținute de Patriciu, compania s-a transformat într-un jucător regional, cu o prezență importantă pe piețe precum Bulgaria sau Moldova, dar care a făcut și achiziții în Europa de Vest, Dyneff (Franța).
Fără îndoială, anul 2007 a fost unul fast pentru Dinu Patriciu. A fost anul marii lovituri în afaceri. Chiar în zorii crizei, omul de afaceri decide vânzarea unui pachet de 75% din acțiunile Rompetrol către grupul kazah de stat KazMunaiGaz pentru 1,6 miliarde de dolari, din care a încasat 1,2 miliarde de dolari. La acel moment, Dinu Patriciu devine cel mai bogat român, depășindu-i în topul averilor estimate pe Ion Țiriac și pe Iosif Constantin Drăgan.
Kazahii dau asigurări că ei vor plăti datoria istorică a Rompetrol în termen, în timp ce statul român pur și simplu se uită de pe margine nepăsător privind distant soarta uneia dintre cele mai mari datorii pe care o avea de recuperat.
În 2009, Patriciu iese complet din afacerea Rompetrol, kazahii căpătând control unic asupra businessului care l-a transformat în cel mai puternic antreprenor român.
O problemă nerezolvată
La scadență, kazahii i-au plătit statului numai 54 mil. euro din această creanță pe care o moșteniseră de la Dinu Patriciu. Pentru restul de 516 mil. euro statul a primit fără să vrea acțiuni la Rompetrol, deținând în prezent un pachet de 44,69% din Rompetrol Rafinare.
La începutul acestui an, grupul kazah a semnat un memorandum de înțelegere cu Rompetrol, document aprobat printr-o hotărâre de guvern.
Prin acest memorandum se stabilește că Rompetrol va cumpăra 26,6% din acțiunile emise de către Rompetrol Rafinare, compania care administrează rafinăria Petromidia, în schimbul a 200 de milioane de dolari, plătibile în numerar. Suma în numerar convenită va fi plătită către stat la finalizarea tranzacției într-o singură tranșă. Acum statul deține 44,69% din Rompetrol Rafinare, iar după tranzacție va mai rămâne cu 18%. Statul român a ajuns însă să dețină această participație în contul creanței de 688 de milioane de dolari (516 milioane de euro) pe care o avea de recuperat de la Rompetrol.
Statul a mai precizat că licitația va fi deschisă, așa că oricine va veni cu o ofertă mai bună ar putea deveni acționar la Rompetrol Rafinare. Dincolo de plata pentru pachetul de acțiuni, în memorandum părțile au convenit să realizeze și un fond de investiții, în care statul ar deține 20% din acțiuni, prin intermediul căruia în 7 ani de zile s-ar realiza proiecte de un miliard de dolari. Fondul pornește la drum cu un capital de 150 mil. dolari, din care 30 mil. dolari reprezintă participația statului român, care însă va fi achitată de The Rompetrol Group.
Ce a urmat după Rompetrol
Odată cu exitul din Rompetrol, niciun alt proiect inițiat de omul de afaceri nu a mai avut succes, fie că a fost vorba de retail, imobiliare sau energie verde.
Mai mult, potrivit Mediafax, în ultimii ani, Dinu Patriciu a fost implicat mai mult în procese decât în afaceri și politică. În momentul morții sale, omul de afaceri avea trei dosare pe rolul unor instanțe și un alt dosar aflat în fază de anchetă la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Pe rolul Curții de Apel București se află dosarul Rompetrol, în care Dinu Patriciu este acuzat, printre altele, de delapidare, spălare de bani și manipularea pieței de capital, scrie Mediafax. Următorul termen de judecată din acest proces va avea loc în 2 septembrie. În cazul lui Dinu Patriciu, instanța va constata încetarea procesului penal, dar, pe de altă parte, în ipoteza în care judecătorii de la Curtea de Apel București vor constata că statul român a fost prejudiciat în urma acțiunilor omului de afaceri, poate fi dispusă confiscarea extinsă. în acest caz, o parte din averea lui Dinu Patriciu, care le va reveni urmașilor săi, va fi pusă sub sechestru, scrie Mediafax. Omul de afaceri Dinu Patriciu a fost achitat, la 28 august 2012, de Tribunalul București în dosarul Rompetrol, trimis în judecată în septembrie 2006, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare.
Totodată, instanța i-a achitat și pe ceilalți 11 inculpați din dosar, printre care Sorin Roșca Stănescu, Sorin Pantiș și Gabriela Anghelache. Pe lângă acest dosar penal, Dinu Patriciu mai are alte două cauze, în care urma să se judece cu soția sa, Dana Patriciu. Unul dintre ele, în care soția sa a cerut partajarea averii și o jumătate din totalul acesteia, se află la Judecătoria Sectorului 1.
Pe de altă parte, procurorii DIICOT instrumentează un dosar în care era implicat și Dinu Patriciu, respectiv cel care vizează privatizarea rafinăriilor Petromidia și Vega. Dinu Patriciu și mai mulți directori din Rompetrol erau acuzați de înșelăciune și, potrivit anchetatorilor, banii prevăzuți în clauzele de investiții nu au fost folosiți în acest scop. Cauza este disjunsă din dosarul Rompetrol, care se află pe rolul Curții de Apel București.
Cele mai importante tranzacții din cariera lui Dinu Patriciu au fost preluarea rafinăriei Petromidia și vânzărea grupului Rompetrol, ultima transformându-l în cel mai bogat om din România. Ce spun colaboratorii apropiați ai lui Dinu Patriciu din perioada Rompetrol, citiți în Ziarul Financiar.
Cine sunt moștenitorii lui Dinu Patriciu
Dinu Patriciu se separase de ultima sa soție, Dana, cu care s-a luptat mai bine de un an pentru averea estimată la 2,3 miliarde de euro, după ce aceasta ceruse partajul. Anul acesta, pe 24 septembrie, un nou termen era programat în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei din Buftea. În viața privată era fidel principiului discreției și afirma că nu există nicio legătură între viața privată și afaceri.
Avea două fiice din primul său mariaj, cu Sabina Roșianu: Ana, 31 de ani și Maria, 27 de ani, ambele crescute de mama lor.
„Le-am învățat să-și trăiască propria viață și am un contract cu ele: dacă la 30 de ani nu câștigă fiecare câte 150.000 $ pe an, prin propriile puteri, nu moștenesc nimic. Totul va rămâne unei fundații”, avea să spună într-un interviu omul de afaceri, citat de Știrile ProTv.
Potrivit sursei citate, fiicele lui Dinu Patriciu ar fi învățat la unele dintre cele mai bune școli din Europa – în Elveția și la Paris.
ÎN CE A INVESTIT FIICA LUI PATRICIU 500.000 EURO VEDEȚI AICI
În 1994, omul de afaceri s-a căsătorit cu Dana, o arhitectă, dar ultimii ani i-au trăit separat. În februarie 2013, Dinu Patriciu avea să-i ceară divorțul, la Judecătoria Sectorului 1. Ulterior, după 14 termene, dosarul a ajuns la Buftea pentru ca, în paralel, la Judecătoria Sectorului 1, să se dezbată partajul la care Dana Patriciu ceruse jumătate din avere. Pe 24 septembrie 2014 era programat un nou termen, un termen la care nimeni nu va mai fi prezent.
Dinu Patriciu a murit înconjurat de membrii familiei, în urma unei infecții pulmonare, pentru care fusese spitalizat în ultimile zile. Funeraliile sale vor avea loc în cercul restrâns al familiei. Într-un mesaj dat publicității câteva ore mai târziu de la anunțul decesului, familia cere ca dorința defunctului să fie respectată – „ultimul său drum să ocoleasca neînțelegerile, lipsa de decență și agresivitatea de care acesta a avut prea mult parte, în ultimii ani de viață și suferință”. (Roxana Petrescu, Ziarul Financiar)
.